Pescuit de noapte albă- partea II

-II- Informaţie, analiză, strategie

După cum am spus în partea I, informaţia corectă şi completă din surse sigure ce este oferită despre o locaţie de pescuit este cu adevărat nepreţuită. De cele mai multe ori aceasta face diferenţa între o partidă mediocră şi una cu adevărat excepţională. Ceea ce este de asemenea la fel de adevărat, este şi faptul că totul se poate duce într-o direcţie greşită atunci când concluziile şi strategia nu sunt adaptate condiţiilor în care vom efectua partida. 
Voi reda în cele ce urmează datele problemei :
Specii prezente pe Canal 
- plăticuţe, hibrizi de plătică, babuşcă, scobar, morunaş
Rezultate avute de colegi pescari:
-12 kg. peşte în medie / pescar
-în marea majoritate peşte mic, plătică şi hibrid 
-morunaş sau scobar s-a prins sporadic, 4-6 buc. / zi / pescar şi numai în primele ore ale dimineţii sau spre seara
Nade, momeli, locuri de pescuit
-nu a fost observată o diferenţă între nadele dulci şi cele sărate
-particolele mari şi viermele nu trebuiau să lipsească din nadă
-momeala cea mai productivă a fost viermele, fineţea monturilor contând la cântarul de la finalul partidei
-s-a pescuit relativ aproape de mal în curent moale
Concluziile pescarilor
-timpi foarte mici de aştepare, peştele mărunt era prezent atât între ape răpind momeala pe cădere cât şi în apropierea substratului
-peştele mare se hrănea apatic şi capturi mai mari au fost raportate ca fiind prinse în momentele în care momeala a scăpat de atacul mărunţişului

Avem aşadar un tablou complet cu ceea ce ne aştepta pe Canal. Am spus că în perioada de iarnă orice ieşire soldată cu ceva capturi este o adevărată Mană Cerească, dar totodată am observat că există şi peşte mai mare prezent, peşte ce oferă drill-uri cu adevărat memorabile şi reprezintă sarea şi piperul oricărei ieşiri de pescuit la feeder pe o apă curgătoare, Morunaşul. Aşadar am pus ţinta pe el şi în jurul lui aveam să construiesc strategia pentru partida ce urma.
Deşi poate părea nebunie curată să stabilesti o ieşire la pescuit în Ianuarie pe timp de noapte, realitatea nu este chiar atât de crudă precum pare la prima vedere. Noaptea vântul slăbeşte din intensitate sau chiar încetează să mai bată, ceea ce s-a şi întâmplat, datorită acestui „respiro” dat de natură, partida s-a desfăşurat în relativ confort.
Motivul principal pentru care am ales negura nopţii ca perioadă de pescuit au fost relatările colegilor pescari ce susţineau că Morunaş au prins bine dimineaţa şi seara, totodata am mizat pe faptul că peştele mic nu va fi hiperactiv pe timp de noapte şi nu va mai răpi atât de mult momeala aflata pe cădere. De asemenea distanţa la care urma să pescuim am stabilit-o undeva la mijlocul canalului în curent tare, cu speranţa că peştele mic va prefera zonele mai temperate din marginea şuvoiului.
Conceperea nadei:
Morunaşul răspunde foarte bine la nadă şi poate fi oprit pe vad atât timp cât are ceva de mâncare, cum curentul de apă era destul de puternic, nada trebuia sa fie una bine umectată, cu particole mari, spărtură de porumb, seminţe de mei, sorg, cânepă, rapiţă etc., boabe de porumb dulce şi arpacaş fiert. În această situaţie, nada trebuie pregătită de acasă, umectată în 3-4 etape cu pauze lungi de 20-30 min. între umectări pentru ca totul să fie saturat cu apă şi să rămână pe substrat.
Având în vedere că pescuitul de noapte pune accentul pe percepţia senzorială a peştilor şi nu pe vizibilitate motiv pentru care niciodată nu mă stresez în priviinţa culorii unei nade ce va fi folosită într-o partidă nocturnă, cea despre care vorbim fiind un galben deschis.
Aditivarea nadei joacă şi ea un rol extrem de important, de aceea am folosit o pungă de aditiv praf Carpix pentru 5l de nadă. Acesta a fost împărţit în 5 părţi egale, înainte de fiecare umectare am introdus o parte din aditiv, ultima fiind folosită după terminarea procesului de umectare, înainte de a fi folosită în coşuleţ. În acest mod, odată ajunsă pe substrat, nada va emana o dâră de miros şi gust în aval, culoar ce putea fi folosit de peşti pentru a localiza patul de nadă.

În mod evident, viermii nu puteau lipsi din nadă, aceştia, pe lângă paticolele mari, constituind principala sursă de hrană şi cea mai bună modalitate de a-i menţine interesaţi de vad. Am văzut că mulţi folosesc viermi opăriţi pentru a-i introduce în nadă, şi eu am procedat aşa în trecut însă după multe teste şi practică, am observat că nada absoarbe umezeala din ei şi în cele din urmă, o mare parte din ei devin flotanţi şi se ridică între ape. Acest lucru este de evitat întrucât interesul nostru este de a ţine peştele pe substrat acolo unde avem cârligul şi momeala, tocmai de aceea am apelat la o alta metodă de pregătire a viermilor pentru nadă, sufocarea acestora. Diferentele sunt enorme, dacă cei opăriţi îşi schimbă mărimea (se lungesc exagerat), culoarea şi textura (devin cauciucaţi) , cei sufocaţi rămân exact ca cei pe care îi folosim ca momeala, iar peştele nu va putea distinge între viermii aflaţi pe vad şi cei din cârligul nostru ceea ce constituie un avantaj clar în favoarea pescarului.